031.425.58.84; 0758.30.30.36; CONT: RO04BRDE 450SV 050100 34500 contact@campaniadestine.ro
Distribuie:

Alexia este o fetiță foarte inteligentă, pasionată de matematică, informatică, de calculatoare și chiar de robotică. Încurajată fiind de profesorul de informatică, Alexia a reușit să se înscrie la un concurs de robotică, ducând această preocupare – de altfel rară pentru o fetiță – la un nou nivel.

 

Din păcate, viața Alexiei și a mamei sale este, parcă, desprinsă dintr-un roman, cu o intrigă nu tocmai fericită: s-au văzut obligate să își părăsească locuința pentru a scăpa de un tată agresiv, atât din punct de vedere verbal cât și fizic, mutându-se la un centru maternal. Șederea acolo nu a fost însă una de lungă durată, fetița și mama sa fiind, din nou, împinse de nevoia de a-și căuta un loc în care să stea. Cu greu, au reușit să găsească un spațiu doar pentru ele, dar, în momentul de față, au mari probleme cu achitarea chiriei lunare. Alexia înțelege dificultățile prin care trece mama sa. Tocmai de aceea, fetița nu îi cere foarte multe lucruri, dar și-ar dori să poată avea și ea bani de buzunar, să nu mai simtă povara chiriei lunare și să nu mai aibă griji legate de propriul viitor – lucruri nefirești pentru un copil de vârsta ei.

Alexia poate merge mai departe cu ajutorul nostru. Și tu o poți ajuta pe Alexia!  Click aici dacă vrei să o sprijini.