031.425.58.84; 0758.30.30.36; CONT: RO04BRDE 450SV 050100 34500 contact@campaniadestine.ro
Distribuie:

Diana a terminat cu rezultate foarte bune clasa a III-a și, după cum o descriu cei care o cunosc foarte bine, este o fetiță foarte inteligentă, ambițioasă și cu dragoste de carte. Diana a fost marcată de cea mai dureroasă întâmplare din viața ei de până acum. La vârsta de 4 ani, după ce a înghițit din greșeală medicamentele tatălul său, a intrat în comă, timp de două săptămâni. Chiar dacă medicii și familia au crezut că vor exista urmări nefaste ale acelei perioade asupra psihicului și comportamentului fetiței, Diana este, astăzi, un copil perfect sănătos și normal. Își dorește să ajungă medic veterinar deoarece iubește animalele și ar vrea să le protejeze.

Diana are nevoie de ajutorul nostru. Va începe un an școlar nou și, alături de surorile sale, are nevoie de susținere materială, rechizite, cărți și haine noi. Orice ajutor îi va însenina ziua și îi va oferi speranță. 

Și tu o poți ajuta pe Diana. Click aici dacă vrei să o sprijii.

Familia Popovici – comuna Dingeni (Botoșani)

Familia Popovici trece prin cea mai dificilă perioadă a vieții: cei opt membri, părinții și cinci copii, trăiesc într-o casă aflată în stare avansată de degradare. În casă există electricitate, dar nu și apă curentă. Când plouă afară, plouă și în casă… Din cauza greutăților, familia Popovici nu poate să plătească rate bancare, de aceea împrumutul bancar pe care au încercat să îl facă pentru a repara casa nu a fost cea mai bună alegere. În încercarea de a găsi soluții ca să iasă din situația disperată, mama a plecat la muncă în străinătate, reușind să facă rost de banii necesari achitării unei părți din datorii. Femeia are probleme de sănătate și ar avea nevoie de o operație la coloană și de recuperare medicală. Tatăl a suferit o intervenție chirugicală pe creier și nu se află într-o stare bună, așadar nu poate să își susțină familia. 

Soții Popovici și cei cinci copii ai lor au nevoie de ajutorul comunității. Împreună îi putem ajuta să își plătească datoriile și să își repare casa, pentru a putea trăi în condiții decente. Copiii vor începe un nou an școlar și au nevoie de rechizite, cărți, haine și încălțăminte. Nu putem rămâne indiferenți!